Detalii despre tehnologiile de virtualizare.

Un server virtual privat (VPS, cunoscut si ca server virtual dedicat sau VDS) este o o metoda de a partitiona un server in mai multe servere in asa fel incat fiecare sa arate si sa aiba capacitatile unui

server dedicat. Fiecare server virtual (VPS) poate rula propriul sistem de operare, si fiecare server virtual (VPS) poate fi restartat independent.

Aceasta practica de a partitiona un singur server pentru a parea ca sunt mai multe servere este veche in mainframe-urile mari, dar a deventi folosita pe scara larga in ultimul timp odata cu dezvoltarea

software-ului si tehnologiilor de virtualizare si pentru alte arhitecturi.

Serverul de baza se incarca normal, apoi ruleaza un program care incarca fiecare server virtual (VPS) intr-un mediu virtualizat (similar cu un emulator). Servere virtuale (VPS) nu au acces direct la

“hardware” si deobicei sunt incarcate dintr-o imagine aflata pe disk.

Exista doua tipuri de virtualizare: virtualizare bazata pe software si virtualizare bazata pe hardware. Intr-un mediu software de virtualizare, masinile virtuale (VPS-uri) impart de fapt acelasi kernel si

folosesc resursele nodului principal. Acest tip de virtualizare in mod normal are foarte multe beneficii in domeniul hostingului deocarece resursele pot fi alocate dinamic in timp real fara nevoia de a

restarta nodul. Principalelele exemple sunnt Xen,  Virtuozzo, Vserver si OpenVZ  (care este versiunea open-source si in dezvoltare a solutiei comerciale Parallels Virtuozzo Containers).

Intr-un mediu de virtualizare hardware, mecanismul de virtualizare partitioneaza in mod exact resursele hardware. Limitarile sunt hardware si pot fi modificate doar daca instanta masinii virtuale este

restartata. Acest model are un potential de securitate mai mare, in sensul ca este mai putin expus dialogului constant instre masinile virtuale pentru acccesul la resurse. Este folosit in mod uzual in mediul

enterprise/comercial. Exemplele includ: Microsoft Virtual Server, VMware ESX Server, si Xen.

VPS-urile micsoreaza diferenta dintre shared hosting si dedicated hosting, dand libertatea de care se bucura clientii de hosting dedicat dar la un pret mult mai accesibil. Pentru ca VPS-urile ruleaza propria

lor copie a  sistemului lor de operare, clientii au acces de super-user pe acel sistem de operare, astfel pot instala aproape orice fel de software care poate rula pe acel sistem de operare. Anumite softuri

nu ruleaza bine intr-un mediu virtualizat acestea fiind firewall-uri, anti-virusi etc; exista provideri de VPS-uri care adauga restrictii in plus insa acestea nu se compara cu restrictiile pe care le ai in

shared hosting.

Pentru ca sunt medii izolate de hosting VPS-urile au devenit in ultimul timp medii perfecte pentru sandbox-uri, update-uri aplicatii, testare etc. Un exemplu clasic ar fi urmatorul: un singur server fizic

poate avea doua VPS-uri: pe unul fiind site-ul care este pe productie ar pe al doilea o copie a acestuia. Cand este nevoie sa fie updatat o parte importanta a site-ului acesta poate fi updatat intai pe al

doilea VPS, in felul acesta permitand testarea amanuntita a aplicatiei fara a avea nevoie de cateva servere fizice pentru asta.

VPS-urile sunt folosite si ca, “capcane” ruland pe ele programe cu probleme de securitate in mod deliberat fara a pune in pericol restul serverului. Multiple “capcane” pot fi ridicate foarte rapid in acest

fel cu ajutorul acestei tehnologii.

Un numar mare de companii ofera hosting pentru VPS-uri(virtual private server) sau pentru VDS-uri (virtual dedicated servers) ca o extensie pentru web hosting. Unele companii de web hosting le numesc

VPS-uri(virtual private server) sau VDS-uri (virtual dedicated servers) sau DDS-uri (Dynamic Dedicated Server) etc….

virtualizarea

Virtualizarea reprezinta creerea unei versiuni virtuale (in loc de reala) a unui concept ca: un sistem de operare, un server, un dispozitiv de stocare sau o resursa de retea.

Probabil ca deja folositi virtualizarea daca ati impartit hard-diskul dvs. in partitii diferite. O partitie este o impartire logica a unui hard-disk pentru a crea efectiv 2 hard-disk-uri separate.

Virtualizarea sistemelor de operare reprezinta folosirea unui software care permite hardware-ului sa ruleze multiple imagini ale unor sisteme de operare in acelasi timp. Aceasta tehnologie a debutat cu zeci de ani in urma pe mainframe-uri, permitandu-le administratorilor sa evite irosirea resurselor de calcul disponibile la momentul respectiv.

In anul 2005 software-ul pentru virtualizare a fost adoptat pe o scara foarte larga, mai repede deacat si-ar fi imaginat cineva, chiar si expertii IT. Sunt zone din IT in care virtualizarea se impune in continuare: virtualizarea retelei, virtualizarea stocarii si virtualizarea serverelor.

  • Virtualizare retelei este o metoda de a combina resursele disponibile intr-o retea prin impartirea latimii de banda disponibile in canale, fiecare independent de celalalt, si fiecare din aceste canale poate si atribuit (sau redistribuit) unui anumit server sau echipament in timp real. Ideea este ca virtualizarea ascunde complexitatea retelei prin separarea in parti usor de controlat, exact cum partitiile de pe hard-disk fac organizarea fisierelor mai usoara.
  • Virtualizarea stocarii reprezinta expunarea mai multor dispozitive de stocare din retea ca un singur dispozitiv de stocare care este controlat dintr-o consola centrala. Virtualizarea stocarii este uzual folosita in echipamente SAN (storage area networks)
  • Virtulizarea serverelor este o izolare a resurselor (incluzand numarul si identificarea clara a serverelor individuale, procesoare si sisteme de operare) de utilizatorii acestor resurse. Intentia este de a degreva utilizatorul de nevoia de a intelege si controla detalii complicate despre resursele serverelor, in acelasi timp imbunatatind impartirea si utilizarea resurselor si mentinand capacitatea de extindere ulterioara. Un exemplu de folosire al virtualizarii serverelor il reprezinta serviciile de gazduire vps

Virtualizarea poate fi vazuta ca o parte a unui trend curent din IT care include “autonomic computing”, un scenariu in care mediul IT va fi capabil sa se adapteze pe baza activitatii percepute, si “utility computing”, in care puterea de procesare a calculatoarelor este vazuta ca o utilitate pentru client care poate astfel plati pentru cat are nevoie. Scopul uzual al virtualizarii este de a centraliza task-urile adminstrative in timp ce imbunatateste scalabilitatea si incarcarea de lucru.